Prima pagina  •  Istoric  •  Cursuri  •  Inscrieri  •  Avizier  •  Concursuri  •  Evenimente  •  Comunicate  •  Video  •  Publicatii  •  Contact  

Publicatii

• «Casa artelor» nr. 6 (2018)

• «Casa artelor» nr. 5 (2017)

• «Casa artelor» nr. 4 (2016)

• «Casa artelor» nr. 3 (2015)

• «Casa artelor» nr. 2 (2014)

• «Casa artelor» nr. 1 (2013)

«Casa artelor» nr. 6 (2018)


Cel de-al şaselea număr al publicaţiei culturale "Casa artelor", realizată cu sprijinul Consiliului Judeţean Brăila,
a fost lansat pe 12 martie 2019.

Au avut alocuţiuni doamna Veronica Dobrin – ex-director al Teatrului „Maria Filotti” Brăila, autori ai articolelor, jurnalişti şi alţi invitaţi.

Lansarea a fost urmată de un moment artistic susţinut de: eleva Raluca Muşat – canto clasic (profesor Mariana Iordache), elevii Beliciu Leonard şi Marin Luca – pian (profesor Raluca Ciucă) şi Cvartetul de coarde „Pro Musica“ (coordonat de profesorul Ştefan Lupu).

De asemenea, a putut fi vizitată şi expoziţia de fotografie
„O floare şi o fată” realizată de medicul Dragoş Prisacaru.

 

ŞASE ANI ÎN CASA ARTELOR

Pentru mine, întâlnirea cu Şcoala Populară de Artă „Vespasian Lungu“ este un prilej de aduceri aminte a anilor când am frecventat cursurile, dar mai ales a oamenilor care au cârmuit destinele ei şi cu care am colaborat o bună parte de vreme. Mă gândesc cu respect la doamna profesoară Paraschiva Moise, la domnul  Anghel Furtună, la profesoara Marcica Lupu şi la fostul meu elev George-Romeo Bunea, foşti directori ai acestei instituţii şlefuitoare de talente.

Am cunoscut mulţi absolvenţi ai şcolii, mai ales de la clasele de canto, artă plastică, teatru, pian, percuţie şi altele. O reverenţă şi un omagiu pentru profesoara de canto Mariana Iordache şi pentru regretatul artist plastic Vespasian Lungu, ambii cu o activitate îndelungată şi cu rezultate notabile.

În peisajul cultural al Brăilei, Şcoala Populară de Artă este mereu prezentă prin spectacole, recitaluri, expoziţii, concursuri. Palmaresul concursurilor naţionale şi internaţionale la care au participat elevii Şcolii este o dovadă a interesului colectivului didactic şi al personalului de specialitate. Mulţi dintre absolvenţi cântă azi pe marile scene din ţară şi de peste hotare sau expun în mari galerii de artă. Pe unii dintre ei i-am întâlnit la Concursul Internaţional de Canto „Hariclea Darclée“ sau la Cursurile de Măiestrie Artistică, Master Classes. Printre ei, Florentina Soare, Carmen Topciu, Cătălin Petrescu, Ramona Zaharia, Cristian Bălăşescu, Miruna Iancu ş.a.

Şcoala Populară de Artă este o şcoală fără note şi fără catalog, unde elevii vin de dragul artei. Este o casă a artelor care te îmbie prin oferta sa educaţională, prin spaţiul îngrijit şi, mai ales, prin vocaţia dascălilor ei.

Este meritoriu interesul pentru apariţia revistei „Casa Artelor“, al cărei conţinut completează în mod fericit lipsa unei reviste culturale periodice, aducând în prim plan valorile culturale ale Brăilei, dar şi realizările Şcolii înscrise în istoria culturală a locului.

La sărbătorirea Centenarului Marii Uniri şi a 650 de ani de atestare documentară a oraşului nostru, Şcoala Populară de Artă poate să se mândrească cu un program împlinit şi rezultate pe măsură.

Felicitări!

 

Veronica Dobrin,
Ex-director al Teatrului "Maria Filotti" Brăila

 

Publicaţia se poate vizualiza aici.

















































Istoric evenimente

19-04-2019
Concursul Naţional de Pian “Virtuozii” - 17-18 mai 2019
28-03-2019
Concursul naţional de pictură şi grafică "Vespasian Lungu" - 25 mai 2019
25-02-2019
Concursul Naţional de Muzică Uşoară pentru Copii «Armoniile Dunării» 2019
15-02-2019
Spectacol muzical-coregrafic "Cânt şi joc de Dragobete"
06-02-2019
Spectacol muzical „Întâlnire cu dragostea”
18-01-2019
Spectacol muzical-coregrafic "Unire-n cuget şi-n simţiri"
09-01-2019
Spectacol literar-muzical "Dor de Eminescu"
13-12-2018
Expoziţia de fotografie "SECVENŢE 2018"
08-12-2018
Evenimentul "Poveşti la gura sobei"
27-11-2018
Spectacol dedicat Centenarului Marii Uniri
Toate evenimentele »






Termeni si conditii. Copyright © 2009-2018 , , E-mail: , Tel:


Realizat Capitaneanu Bebi